Acest Forum este facut de C4liBr4

$mek3r-patron Data inscrierii: 30/Mar/2007 Mesaje: 123

Intrat în viaþã la 9 mai 1895, în satul Lancrãm, din judeþul Alba, Lucian Blaga va porni în “Marea trecere”, la 6 mai 1961, fiind înmormântat tot în ziua de 9 mai, în cimitirul din Lancrãm, lângã Sebeº, rãmânând definitiv în comuniune cu spaþiul pe care l-a iubit ºi despre care va mãrturisi în poezia “9 mai 1895”: “Sat al meu, ce porþi în nume / sunetele lacrimei, / la chiemãri adânci de nume / în cea seară te-am ales / ca prag de lume / ºi potecã patimei. // Spre tine cine m-a-ndrumat / din strãfund de veac, / în tine cine m-a chiemat / fie binecuvântat / sat de lacrimi fãrã leac”.

Activitatea lui Blaga reprezintã domenii largi ale poeziei, ale filosofiei, ale dramaturgiei, ale esteticii, ale memorialisticii ºi ale prozei. Caracterizând personalitatea lui, Pompiliu Constantinescu avea sã remarce faptul cã în cultura românã influenþele “cugetãrii germane” aveau sã-ºi gãseascã rezonanþã deplinã la Titu Maiorescu ºi la Lucian Blaga:

“Cu o aplicaþie mai restrânsã, dar cu o realã competenþã, domnul Blaga se poate spune cã reprezintã un al doilea ocazie intens de influenþã a filosofiei germane în cultura noastrã”.

Opera liricã este opera literarã în care gândurile ºi sentimentele autorului sunt exprimate direct, într-un limbaj figurat. Modul de expunere specific este descrierea. Genul liric este subiectiv, deoarece autorul îºi aduce în prim-plan sentimentele ºi ideile.

În numeroase din poeziile sale, Lucian Blaga sugereazã sentimentul dragostei. Printre astea se numãrã ºi “Izvorul nopþii”, în care poetul asigură un omagiu iubitei sale. În viziunea lui, dragostea este calea fundamentalã de acces în misterele lumii, aºa cum declarã în “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Metafora revelatoare în poezia “Izvorul nopþii” este cea a ochilor negri ai iubitei, care sunt izvorul:

“Frumoaso,
þi-s ochii-aºa de negri (…)
...………………………….
cã ochii tãi, adâncii, sunt izvorul”

Tot în aceste versuri este prezentã ºi metafora “ochii (…) adâncii care semnificã adâncimea ºi puritatea sufletului iubitei lui Blaga. Poetul foloseºte ºi cuvinte în cazul vocativ, “frumoaso” ºi “lumina mea”, care au o putere expresivã foarte mare, ele devenind invocaþii.

Observãm, astfel, cã poezia se deschide ºi se închide tot cu o invocaþie. Trãirea este potenþatã de “îmi pare”. Ochii iubitei devin simbolul central al poeziei. Ei reprezintã în context atât frumuseþea fizicã, cât ºi frumuseþea sufleteascã, ochii fiind o oglindã a sufletului. În poezia lui Blaga natura se confundã cu iubita, spre deosebire de opera eminescianã, unde natura reprezintã doar un cadru normal din care fac parte cei doi îndrãgostiþi. Între naturã ºi iubitã se stabileºte o relaþie strânsã pentru că iubita primeºte trãsãturi ale naturii:

“îmi pare cã ochii tãi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste vãi
ºi peste munþi ºi peste ºesuri,
acoperind pãmântul
c-o mare de-ntuneric.”

Astfel putem spune cã întreaga naturã se naºte din ochii persoanei dragi. Spre finalul poeziei, Blaga o numeºte pe iubita sa “lumina mea”, acea luminã devenind o componentã specialã ºi ea este resimþitã ca o înviere ºi e cauza unui sentiment de armonie cu lumea. De asemenea, starea de iubire este resimþitã cu invadarea sufletului de o luminã care e un strop din debitul cosmic.

Pentru a evidenþia cât mai adânc trãsãturile persoanei iubite, poetul foloseºte un puternic contrast: “mare de-ntuneric”, “lumina mea”, folosind astfel oximoronul.

Versurile sunt albe, ele neavând o rimã caracteristicã, iar numãrul de silabe este inegal, el fiind diferit la fiecare vers în parte.