Acest Forum este facut de C4liBr4

$mek3r-patron Data inscrierii: 30/Mar/2007 Mesaje: 123

Mihai Eminescu
Fisa biografica

La 15 Ianuarie 1850 se naºte in comuna Ipotesti nu departe de Botoºani Mihai Eminescu cel mai mare poet roman. Îºi petrece copilãria la Ipoteºti “sat aºezat într-una din regiunile cele mai bogate în tradiþii folclorice”. În poezia “Fiind bãiet pãduri cutreieram” poetul va evoca plimbãrile din anii copilãriei în versuri încărcate de nostalgie. A fost prieten apropiat cu Ion Creanga, Ioan Slavicu si Titu Maiorescu. Mihai Eminescu reprezinta culmea stralucitoare a literaturii romane, gloria neasamuita a poeziei romanesti de-a lungul timpului.
Între anii 1857-1859 frecventeazã ºcoala la Cernãuþi ºi îºi petrece verile la Ipoteºti în mijlocul naturii.
In 1860 si 1863 este elev la Ober Gymnasium din Cernãuþi unde îl are profesor pe Aron Pumnul. În 1866 moare Aron Pumnul, cu acest prilej Eminescu publicã întâia sa poezie “La mormântul lui Aron Pumnul”, iar la scurt timp apare în revista Familia poezia “De-aº avea”. Lucreazã o vreme ca sufleur ºi copist în diverse trupe de teatru. Publicã poezii în „Convorbiri Literare”.
In toamna anului 1869 Mihai Eminescu merge la Viena, pentru studii universitare. In capitala Austriei, unde ramane pana 1872 poetul studiazã literatura ºi filozofia.
Dupa inca doi ani de studii la Berlin (1872-1874), Eminescu se reintoarce in tara, la Iasi. In anii amari traiti la Iasi, Mihai Eminescu nu s-a bucurat decat de marea si calda prietenie a lui Ion Creanga, care a inceput sa asterne pe hartie minunatele sale povestiri si amintiri din copilarie la indemnul poetului.
Venind la Bucuresti, in toamna anului 1877, Eminescu devine redactor la ziarul „Timpul” pentru o lunga perioada de timp. Munca la acest ziar, pe care-l il scria aproape in intregime, l-a istovit, l-a distrus, subrezindu-i nervii si sanatatea.
În anul 1881 publicã în „Convorbiri Literare”, “Scrisorile” I , II , III , IV.
În iunie 1883 poetul se îmbolnãveºte grav, cade cu mintea fulgerata ºi este internat în sanatoriu. În luna decembrie al aceluiaºi an apare volumul “Poezii” cu prefaþa de Titu Maiorescu, prima ediþie.
Lasat prada prada bolii si mizeriei, Mihai Eminescu isi traieste ultimii ani ai vietii intr-o continua suferinta fizica si morala, scrie din ce in ce mai putin si publica tot atat de putin.
La 15 iunie 1889 se stinge din viata luceafarul poeziei romanesti, înmormântat la cimitirul Bellu in Bucureºti.
Cand destinul sau se franse atat de tragic, dureros de devreme, poetul nu avea decat 30 de ani. Activitatea sa creatoare fusese insa curmata cu cativa ani in urma, cand boala ii intunecase mintea sa incandescenta, patrunzatoare spatiilor astrale, a veacurilor instorice, a sufletului omenesc. Eminescu incepuse sa publice la varsta de 16 ani. Asadar, practic opera sa a fost turnata de tiparele maestriei ale cuvantului intr-o perioada de numai doua decenii. Cand incepuse sa scrie, Eminescu era intrucatva influentat de poetii proeminetii ai vremii, Dimitrie Bolintineanu si Vasile Alecsandri. In scurt timp insa el se detaseaza enorm de contemporanii sai, ocupand locul de frunte in poezia romaneasca. In operele lui Eminescu
s-au contopit intr-un tot unitar, desavarsit, plin de stralucire, sensibilitate, gandirea profunda si maiestria poetului genial cu delectarea si nobletea de simtire a creatiei folclorice. Fara indoiala, este o perioada scurta pentru un scriitor, daca ne gandim ca multi din scriitori reprezentativi ai literaturii noastre si universale si-au desfasurat activitatea creatoare timp de peste jumatate de veac. Sa-i amintim doar pe Mihail Sadoveanu si Tudor Arghezi, ilustrii nostri scriitori, care au trudit pe ogorul scrisului peste sase decenii. Cu toate ca Eminescu n-a avut decat ragazul a doua decenii de vis si de incrustare a cuvantului, totusi, in aceasta scurta vreme, s-a daruit scrisului cu o uluitoare vigoare creatoare, cu o suprema jertfa de sine, abordand toate genurile si speciile literare. Opera sa emotioneaza adânc si va continua sa emotioneze peste timp prin inaltatoarele idei si sentimente exprimate, prin mesajul ei de adanca umanitate, prin sublima si inegalata ei frumusete artistica.
Mihai Eminescu ramane de-a pururi luceafarul poeziei romanesti.

Aprecieri Critice

“Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omeneºte prevedea, literatura poeticã românã va începe secolul al douãzecilea sub auspiciile geniului lui ºi forma limbei naþionale care si-a gãsit în poetul Eminescu cea mai frumoasã înfãptuire pânã astãzi va fi punctul de plecare pentru toatã progresul viitoare a vestmântului cugetãrii româneºti”.
Titu Maiorescu

“Între poezia lui Eminescu ºi limba româneascã existã afinitãþi aºa de strânse încât a încerca sã le desfacem una de alta înseamnã aproximativ un sacrilegiu”.
Elena Vãcãrescu

“Eminescu e sinteza sufletului românesc din vremea netulbure“.
Nicolae Iorga

“Eminescu este ºi rãmâne cea mai strãlucitã incarnaþie a geniului românesc”.
Octavian Goga

“Darul ce ni s-a fãcut prin Eminescu? A apãrut în lumea noastrã un om care a înþeles sã fie om deplin”.
Constantin Noica

Povestea codrului

Împãrat slãvit e codrul
Neamuri mii îi sporesc sub poale,
Toate înflorind din mila
Codrului mãriei-sale.

Freamãt de codru

Tresãrind scânteie lacul
ªi se leagãnã sub soare;
Eu, privindu-l din pãdure,
Las aleanul sã mã fure
ªi ascult de la rãcoare
Pitpalacul.

Somnoroase pãsãrele

Somnoroase pãsãrele, Doar izvoarele suspinã
Pe la cuiburi se adunã Pe îndată ce codrul obscur tace
Se ascund în rãmurele Dorm ºi florile-n grãdinã
Noapte bunã! Dormi în pace!

Luceafãrul

A fost o datã ca-n poveºti, ªi era una la pãrinþi
A fost ca niciodatã, ªi mândrã-n toate cele,
Din rude mari împãrãteºti, Cum e fecioara între sfinþi
O prea frumoasã fatã. ªi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolti Privea in zare cum pe mari
Ea pasul si-l indreapta Rasare si straluce,
Langa fereastra, unde-n colt Pe miscatoarele carari
Luceafarul asteapta. Corabii negre duce.

Este stiut faptul ca Luceafarul constituie treapta suprema a creatiei eminesciene. Cel dintai care si-a dat seama de acest adevar a fost poetul insusi, care dupa opt-noua ani de incercari, reluari si slefuiri, a tinut sa-si termine poemul, incredintandu-l, in 1883, tiparului.
Eminescu a scris ºi prozã literarã: ‘Fãt elegant din lacrimã”, “Sãrmanul Dionis”, “Geniu Pustiu”.
De întocmai multiple articole în presa vremii: “Bãlcescu ºi urmaºii lui”, “Icoane vechi ºi icoane nouã”, “Mizeria vieþii noastre publice”.
Eminescu a dat maximã strãlucire romantismului românesc, întruchipând în mod desăvârșit virtuþile culturii române.

www.referat.ro