Acest Forum este facut de C4liBr4

$mek3r-patron Data inscrierii: 30/Mar/2007 Mesaje: 123

Balada Mioriþa reprezintã o sintezã a unor teme ºi motive fundamentale, foarte vechi în cultura popularã româneascã. Ele se referã, în esenþã, la problema eternã a raportului fiinþei umane cu sine însãºi ºi cu mulțimea care o înconjoarã.
Tema mioriticã apare în peste 1400 de variante, sub forma unor specii folclorice diverse, ca de exemplu balada, legenda, colindul sau doina. Între aceste variante existã diferenþe de conþinut ºi de structurã, datorate, pe de o parte, actului sau zonei geografice în care au luat naºtere ºi, pe de altã parte, personalitãþii creatorilor populari anonimi. Motivul comun al tuturor acestor variante este cel al testamentului ciobanului.
Varianta cea mai cunoscutã a baladei a fost descoperitã în Munþii Vrancei de Alecu Russo. Vasile Alecsandri i-a dat forma pe care o cunoaºtem astãzi. Balada a fost publicatã pentru întâia datã în 1850, în revista Bucovina, fiind inclusã apoi în culegerea Poezii poporale.
Cântecul bãtrânesc “Mioriþa” a stârnit, de-a lungul vremii, multiple interpretãri, adesea polemice. În ciuda acestor diferenþe, specialiºtii au cãzut de acord asupra faptului cã balada mai sus amintitã reprezintã o sintezã a spiritualitãþii româneºti.
Balada popularã este opera epicã în versuri, care prezintã o întâmplare din trecutul îndepãrtat, sub forma unor acþiuni simple, ieºite din comun la care participã personaje cu însuºiri excepþionale.
Balada “Mioriþa” se caracterizeazã printr-o structurã extrem de simplã, îmbinând trãsãturile lirice cu cele epice ºi dramatice. Ca operã epicã, acþiunea se structureazã pe momentele subiectului: expoziþiunea se fixeazã încã din primele rânduri prin intermediul a douã metafore, simbolizând locul acþiunii, un peisaj de o frumuseþe deosebitã. Sunt prezentate personajele: trei ciobani tineri care provin din regiuni diferite ale þãrii. Acþiunea este situatã în timp prin faptul cã ea se petrece toamna, în timpul coborârii oilor la iernat. Intriga este reprezentatã de complotul baciului vrâncean ºi al celui ungurean pus la cale împotriva ciobanului moldovean. Mobilul conflictului îl constituie bogãþia celui din urmã, invidiatã de cei doi.
În desfãþurarea acþiunii este prezentatã neliniºtea baciului moldovean în ceea ce priveºte comportamentul mioarei sale. Animalul nãzdrãvan îi dezvãluie stãpânului planul celor doi ºi îl sfãtuieºte sã îºi ia mãsuri de apãrare. Partea ce urmeazã este de cea mai mare întindere, cuprinzând finalul desfãºurãrii acþiunii ºi începutul punctului culminant. Este pasajul de cel mai intens lirism din întreg cuprinsul baladei. Baciul moldovean îºi prezintã dorinþele testamentale ºi anticipeazã durerea pe care o va simþi mama sa la dispariþia fiului ei.
Punctul culminant nu aparþine acþiunii propriu-zise, ci este momentul de maximã concentrare liricã. El include cãutãrile disperate ale mãicuþei bãtrâne, cãreia mioara nãzdrãvanã îi ascunde faptul cã la nunta ciobanului “a cãzut o stea”. Mama îndureratã realizeazã un portert tulburãtor fiului sãu, vãzut ca ideal de frumuseþe, pe care îl contureazã apelând la elementele naturii. Moartea ciobanului îi va fi ascunsã mamei, prezentându-se ca o nuntã la al cãrei ceremonial au participat toate elementele naturii.
Deznodãmântul acestei opere lipseºte, sentimentele rãmânând din aceastã cauzã la aceeaºi intensitate. Subiectul baladei impresioneazã prin gradarea sentimentelor ºi a zbuciumului sufletesc pe parcursul acþiunii.
Pot fi întâlnite în Mioriþa numeroase elemente de basm, sugerate prin: cadrul mirific al naturii, personificarea mioarei ºi a fluierelor, alegoria morþii vãzutã ca o nuntã de proporþii cosmice, toate acestea scoþând întâmplãrile dintr-o lume realã ºi plasându-le pe un tãrâm fantastic.
Cu toate acestea, balada se caracterizeazã prin simplitatea mijloacelor artistice la care recurg autorii populari, epitetele, metaforele ºi personificãrile fiind incluse în mod firesc în discursul liric, fãrã a-l încãrca ºi dând acestuia o puternicã notã afectivã. Specific popular este lolosirea numeroaselor diminutive, a interjecþiilor (“iatã”, “mãri”), folosirea perfectului simplu pentru derularea rapidã a acþiunii, enumeraþiile, repetiþiile ºi, nu în ultimul rând, dativul etic (“mi”), care aratã implicarea afectivã a autorilor populari în text.
În operã, alegoria concretizeazã sensul baladei, înfãþiºând concepþia ciobanului în faþa morþii, dar ºi este transpusã în plan artistic datina strãbunã româneascã, referitoare la ritualul înmormântãrii. Prin alegorizare, moartea este vãzutã ca o nuntã de proporþii cosmice ºi tot alegoria conferã textului un caracter fabulos, apropiindu-l de lumea basmelor.
Dupã cum am amintit ºi mai sus, cele trei genuri epice, liric, epic ºi dramatic, se împletesc. Ca ºi gen liric, sentimentele autorilor populari sunt transpuse în versuri de o rarã sensibilitate, iar discursul mioarei ºi testamentul se inspirã din bocetele populare, ce au un profund caracter liric. Apar în text cele douã portrete, al ciobãnãlului ºi al mãicuþei bãtrâne, compuse din elementele cadrului în care se desfãºoarã viaþa pastoralã.
Ca ºi gen epic, constatãm prezenþa acþiunii, personajelor, conflictului ºi a naratorului care nareazã evenimentele la persoana a III-a. Din prisma genului dramatic, balada presupune prezenþa unui public ascultãtor. Cadrul normal din expoziþiune poate fi asociat cu un decor în care va fi expus monologul liric. Discursul dintre mioarã ºi ciobani ia forma unui discurs dramatic prin ºirul de replici între cele douã personaj.
Prin toate aceste argumente am demonstrat cã opera Mioriþa este o baladã popularã.