Acest Forum este facut de C4liBr4

$mek3r-patron Data inscrierii: 30/Mar/2007 Mesaje: 123

Marin Preda debuteaza în 1941 cu o schiþã în ziarul „Timpul”, iar debutul în volum se produce în 1948 cu „Întâlnirea dintre pãmânturi”, care cuprinde o succesiune de nuvele ce constituie un fel de exerciþi preliminare pentru romanul „Moromeþii”(vol I), publicat în anul1955 ºi care marcheazã un eveniment important în evoluþia literaturii noastre postbelice.
........................

Ilie Moromete, în ciuda numãrului mare de personaje ºi a puternicei lor individualitãþi, se detaºeazã net de acestea, deoarece el este personajul principal, întregul volum întâi fiind, în esenþã, romanul vieþii sale ºi al familiei pe care o conduce. El troneazã olimpian, autoritar, asupra întregului clan, pânã în momentul în care apar fisurile în relaþiile de familie. ªi atunci însã rãmâne în prim-plan, prin încercãrile sale disperate de a salva ce se mai poate salva, prin gândurile ºi prin frãmântãrile sale.

Totodatã, ca individualitate aparþine colectivitãþii sãteºti, dar el o dominã prin calitãþile sale, care-l aºeazã deasupra celorlalþi ºi care sunt apreciate de cãtre mulþi dintre consãteni.

Înzestrat cu o inteligenþã nativã, Ilie Moromete stãpâneºte cu o artã desãvârºitã disimulaþia, la care apeleazã atunci îndată ce vrea sã se apere, evitând un rãspuns tranºant, aºa cum procedeazã Bãlosu, care-l întreabã dacã mai vinde salcâmul.

Când devine bãnuitor, ºtie prin insistenþã sã continue dialogul ºi sã smulgã de la interlocutor ºi alte amãnunte care sã-l edifice asupra presupunerilor sale. Astfel converseazã ºi cu Scãmosu, de la care aflã, pânã la urmã, de hotãrârea fiilor sãi de a fugi de acasã.

El este un visãtor, un contemplativ, în ultima instanþã un utopic, dar când îºi vede liniºtea ameninþatã ºi credinþa în statornicia proprietãþii spulberatã, devine impulsiv, brutal, ameninþã, þipã: „-Taci! strigã deodatã Moromete ºi în aceeaºi clipã ridicã pumnul. Taci din gurã! Aproximativ cã urlã el schimonosit groaznic la faþã. Vã omor dacã nu tãceþi din gurã!”

Izvorât tot din inteligenþã este ºi umorul personajului, la care apeleazã ºi în momentele de crizã sufletescã, în felul acesta suferinþa devenind mai insuportabilã: „Sã fugã de acasã! De ce asta? Nu i-am lãsat eu sã facã ce vor? Absolutã, absolutã libertate le-am lãsat! Dacã veneau ºi-mi spuneau: *Mã, noi vrem sã fugim de-acasa*, crezi cã i-aº fi împiedicat eu, Scãmosule? *De ce sã fugiþi, frãþioare?le-aº fi spus. Încet nu puteþi sã mergeþi?

Aceastã replicã, dincolo de umorul ei, exprimã ºi credinþa lui Moromete în posibilitatea comunicãrii, pe care însã bãieþii au ignorat-o.

Finalul operei asigură în prim-plan un Ilie Moromete rãvãºit sufleteºte, deoarece drama lui s-a consumat ºi de aceea se scufundã în muþenie, rãmâne trist, singur ºi îngândurat: „Moromete nu mai fu vãzut stând ceasuri întregi pe prispã sau la drum pe stãnoagã. Nici nu mai fu auzit rãspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Din Moromete cunoscut de ceilalþi rãmãsese doar capul lui de humã arsã, fãcut odatã de Din Vasilescu ºi care acum privea însingurat de pe poliþa fierãriei lui Iocan la adunãrile care încã mai aveau loc în poianã”.

Complexitatea personajului este evidenþiatã, în întâiul rând, prin felul sãu de a vorbi. Exprimarea sa este spontanã, coloratã ºi nuanþatã, iar Ilie are plãcerea conversaþiei pe care o poartã cu o mare artã. Limbajul lui are marcã oralitãþii – interjecþii, vocative, construcþii interogative ºi exclamative – prezente din abundenþã în dialogul purtat cu celelalte personaje: „Spune, Scãmosule!Ce zici cã ºtia al lui Cãtãnoiu?”; „Bãieþii mei! Exclamã Moromete cu un glas de parcã n-ar fi ºtiut cã avea bãieþi”; „Da, am terminat... Tu mai ai, mã Bãlosule?” etc.

Apoi însuºirile sale, stãrile-i sufleteºti sunt puse în evidenþã ºi prin precizãrile pe care le face autorul referitor la fizionomia personajului sau la felul sãu de a vorbi: „îl gãsi în aceeaºi nemiºcare, cu fruntea în pãmânt þeapãn ºi sumbru. Faþa-i se negrise ºi în cele câteva minute parcã ºi slãbise, parcã se ascuþise ºi se subþiase”; „adãugã Moromete cu jale ºi tristeþe [...] cu o jale ºi o tristaþe aproape duioasã, nepãmânteascã.”; „urlã el schimonosit groasnic”etc.,

În al treilea rând, relaþiile cu celelalte personaje evidenþiazã ºi ele trãsãturile lui Moromete. Faþã de copii este autoritar, dar aceºtia nu-i înþeleg sau nu vor sã-i înþeleagã adevãratele intenþii. Bãlosu vrea sã profite, însã Ilie nu vrea sã-i dea sadisfacþie, iar lui Scãmosul îi stârneºte neliniºtea prin coportarea sa ciudatã.

Acest univers rural, frãmântãrile oamenilor ºi relaþiile dintre ei sunt puse în evidenþã de autor prin utilizarea ºi îmbinarea modurilor de expunere. Naraþiunea este densã, cuprinzãptoare, reliefând totalitatea aspectelor dinlumea satului. Pretutindeni se face auzitã vocea naratorului care caracterizeazã acþiunile, gesturile sau stãrile personajelor ori îºi exprimã punctul de vedere în legãturã cu faptele narate.

Pasajele narative sunt întrerupte de dialog sau de monolog. Dialogurile sunt de o varietate uimitoare, pentru cã ele exprimã nu numai felul de a vorbi al personajelor, dar ºi psihologia lor, starea sufleteascã în funcþie de evenimente. De aceea, ele sunt când tensionate, aprige, dure, când ironice sau solemne, insinuante sau directe, cãci personajele lui Preda au plãcerea ºi vocaþia comunicãrii, simt nevoia sã întrebe, sã investigheze, sã afle, sã se destãinuie. Monologul partea interioară intervine în momentele de derutã ºi de profundã tensiune sufleteascã ale eroilor, pentru cã atunci ei cautã rãspunsuri la probleme capitale, la frãmântãrilor lor meditând în singurãtate.

Descrierea este ºi ea prezentatã în zugrãvirea unor scene de familie sau a vieþii rurale, a comunitãþii sãteºti în general, Marin Preda dovedindu-se un cunoscãtor adânc al acestor aspecte.